Sari la conținut

Din interiorul schimbării: când bunăvoința devine structură sau cum și-a redesenat cercul Asociația Doula România

În România există încă multe subiecte tabu, iar ideea de doula gravitează deseori în jurul acestora. O organizație în care „inima e pusă înainte de orice", așa cum o definește mentorul lor Andreea Buzec, și-a propus imposibilul: să ajute mamele chiar și într-un cadru național care opune rezistență. Asociația Doula România, prin vocea Norei Niculescu ca președinte și a unei echipe pe cât de axate pe sănătatea emoțională, pe atât de serioasă și structurată din punct de vedere al eticii și al know how-ului a intrat în lumea societății civile cu multă voință, dar fără o planificare strategică și un plan de community building care să o ajute să facă față provocărilor. Înființată în 2017, asociația a rămas într-un con de umbră, cu activitatea axată doar pe cazuri punctuale, deși echipa simțea nevoia de structură, de advocacy pentru idei vizionare și de eficientizare. Programul Social Change Accelerator a venit în lumea lor ca o gură de aer.

Asociația Doula România este una din cele 151 organizații selectate în 2025 pentru un program personalizat de dezvoltare organizațională. Timp de un an, organizația a lucrat cu instrumente de planificare strategică care să o ducă la nivelul următor.

Vezi povestea Asociației Doula România

Transformarea organizației a fost susținută prin proiectul Social Change Accelerator, unde FDSC și ARC România, cu sprijinul OMV Petrom și Iulian Stanciu, și-au unit forțele ca să sprijine organizațiile din România aflate într-un punct de cotitură egal cu acel moment fragil în care entuziasmul nu mai este suficient, iar creșterea cere structură, claritate, know-how și decizii luate în cunoștință de cauză.

Asociația Doula România — echipă

„Vă anunțăm că, în urma procesului de evaluare, propunerea de proiect înaintată de dumneavoastră este propusă spre finanțare". Asta e amintirea-martor care a rămas cu Nora din anul petrecut în dezvoltare, planificare și structurare. Un succes croșetat încă de la participarea la Hackatonul organizațiilor care a avut loc la Cluj-Napoca - un spațiu sigur, așa cum echipa organizației definește de fapt toate interacțiunile din program, în care a putut să întrebe fără rușine tot ce a vrut și de la care a plecat cu decizia că anul 2025 este anul în care asociația trece de la bunăvoință la structură.

Ce a fost de ajutor

Atelierul de scriere de proiecte și atelierul de storytelling pentru branding au fost două din experiențele de lucru care au adus plus valoare și competențe noi în organizație. Nu e ușor să te simți „mică" pusă fiind în fața unei oglinzi care îți arată că, deși muncești mult nu-i suficient, dar treptat abilitățile nou dobândite au înlocuit frica sau frustrarea.

Parte din temele lor de dezvoltare a fost și faptul că a trebuit să realizeze o nouă strategie de comunicare, mai bine pusă la punct și organizată pe toate planurile de acțiune ale organizației. Procesul, așa cum îl descrie Nora, „a fost super fain, util și diferit față de tot ce mai făcusem noi înainte". „Până să lucrăm cu expertul extern din cadrul programului, în mintea noastră existau doar doi actori pe care îi aveam în minte, mamele/părinții și cadrele medicale din maternități. Și a fost revelator să identificăm toți actorii relevanți misiunii noastre și să ne rafinăm vocea în raport cu fiecare dintre ei", completează ea.

Completarea strategiei cu un website nou, atent lucrat, în care s-a investit mult timp și mult suflet în conținut scris și conținut vizual, a venit cu rezultate imediate: noi înscrieri la newsletter-ul lor, mesaje de la mame care voiau să înțeleagă cum le poate ajuta o doula și chiar persoane care vor să devină una.

Mecanism la interior

Exemplele legate de ce-a reușit organizația să schimbe tehnic în procedurile interne și cum se prezintă ea în lume pot continua. Dar poate cel mai valoros este că în anul petrecut în proiectul de dezvoltare organizațională au descoperit un alt tip de curaj de care ai nevoie dacă vrei să muți munții cu responsabilitate. „Curajul pentru noi acum e să spunem mai clar cine suntem și cine NU suntem. Tot curaj e să punem limite și să alegem calitatea și etica, chiar și atunci când varianta mai ușoară sau mai scandaloasă ar aduce vizibilitate mai rapidă, prin atingerea unor teme menite să genereze emoții puternice. Dar având în vedere către cine comunicăm, preferăm să protejăm spațiul lor emoțional, mai degrabă decât să obținem nu-știu-câte reacții pe conturile de social media. În acest moment, față de acum un an pe vremea aceasta, nu ne mai este frică să scriem proiecte și să îndrăznim să sperăm la noi granturi câștigate și parteneriate strategice făcute, chiar și cu maternități din România", spune Nora.

E cert că trecerea printr-un astfel de proces aduce organizațiilor beneficii la care poate nici nu s-au gândit la înscriere, dar care aduc stabilitate.

Procesul acesta de dezvoltare organizațională m-a schimbat mult. M-a ajutat să îmi văd mai clar locul, rolul și sensul în munca pe care o fac în organizație. Mi-a dat mai multă încredere că ceea ce construim împreuna are o valoare și un impact mai mare. Am învățat să am mai multă răbdare, să privesc lucrurile și cu mintea, nu doar cu inima, și cum să am mai multă ordine în ceea ce fac. — Oana Parfeni, membră a echipei Asociației Doula România

Și victoriile se numără altfel atunci când ai direcția mai bine setată și folosești instrumentele potrivite pe drumul pe care ai pornit. Teodora Petruș, și ea membră a organizației, spune că una din victorii este că meseria de doula începe sa fie integrată de către alți profesioniști în discursurile și acțiunile lor; mai mult, o dată cu transformarea site-ului asociația a devenit mai vizibilă și în fața celor care aparent nu au o legătură directă cu domeniul, dar care cu siguranță pot ajuta la sustenabilitatea misiunii - de pildă, o juristă care le-a scris că a „parcurs totul cap-coadă" și vrea să se implice.

Strategia bună capătă caracter permanent

Implicare este și cuvântul în jurul căruia gravitează și viitorul asociației. Pe lista de lucruri de făcut stau atât continuarea dezvoltării organizaționale, cât și începerea procesului de advocacy pentru recunoașterea oficială și reglementarea meseriei de doula, care este, din punctul lor de vedere, importantă în primul rând pentru claritate pentru că în acest moment oricine poate folosi titulatura asta, indiferent de formare sau de înțelegerea limitelor profesionale.

Din perspectiva noastră, reglementarea meseriei de doula e o chestiune de responsabilitate. Considerăm că e extrem de important să existe niște repere minime de formare, etică și practică, care să protejeze în primul rând mamele și familiile, dar și doulele și relația lor profesională cu toți ceilalți specialiști din domeniul perinatal. Pentru că ar aduce mai multă claritate asupra rolului nostru și asupra a ce facem și ce nu facem. Și în plus, ar fi o validare a faptului că sprijinul psiho-emoțional și informațional contează mult în perioade atât de intense și de vulnerabile din viața unei femei. Ar aduce și mai mult focusul pe îngrijirea centrată pe mamă. — Nora Niculescu, președinte Asociația Doula România

După un an de muncă în programul de accelerare, Asociația Doula România a conștientizat și cât de importante sunt și parteneriatele care pun temelia unei culturi de colaborare, nu de competiție, în jurul mamelor. Cea mai mare lecție? Că răbdarea și consecvența, deși par că nu aduc nimic concret în economia schimbării, sunt de fapt forme de angajament pe termen lung care aduc transformare.

Date de parcurs

În procesul lor de dezvoltare, Asociația Doula România a participat la șase ateliere-cheie oferite prin program: Atelierul de fundraising, Atelierul de scriere de proiecte, Atelierul de management financiar, Atelierul de storytelling, Atelierul privind managementul voluntarilor și Atelierul de Constituency. Adițional, Doula România a beneficiat consultanță pentru planificare strategică.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații